Susținem prin educație…




Începând cu anul 2011 Asociația Inimi Noi vine în sprijinul tuturor copiilor și adolescenților prin susținerea morală, educațională, materială și financiară a acestora.

În cadrul întâlnirilor săptămânale participă copii cu vârste cuprinse intre 5 și 18 ani, beneficiind astfel de lecții educative, cursuri de dezvoltare personală, ajutor in efectuarea temelor școlare, meditatii privind limbile străine, jocuri și activități, ateliere de creație, orientare in carieră, învățarea asistată pe calculator, cunoașterea bunelor maniere și comportarea in societate.



Ne dorim ca prin intermediul acestor întâlniri săptămânale să dezvoltăm în copii :

  • trăsături de caracter pozitive ;
  • dezvoltare armonioasă ;
  • prevenirea abandonului școlar ;
  • alegerea unei cariere de succes pe plan profesional ;
  • să ofere mai departe ceea ce au primit, ajutând la rândul lor alti copii cu diverse nevoi.